marinela-serban

poemul salvator XXVI

***

pare nebunesc tot acest refugiu în cuvinte

acest exces de idei. acest minus de fapte

însă în adăpostul meu de vorbe alese

deprimările cotidiene nu au putere

ba mai mult: a scrie

înseamnă un supliment de iubire

un motiv serios pentru a mă lăsa sedusă de

cel care scrie frumos

ideal ar fi ca toate gesturile tale tandre

să traseze conturul unui poem erotic

pe care apoi să-l decupez pentru a tulbura şi minţile altora

scriindu-l

de ce să fac o taină din dragoste?

nu-i dragostea precum un manuscris rar?

când o găseşti

de teama sfărâmării

degetele tale mângâie doar aura-i din jur

***

mă achit de obligaţiile dimineţii. nu le înşir

ţin în palmă aventurinul albastru

beţişorul parfumat îşi îndreaptă braţele de fum

spre mine

aşa

îmbrăţişată de braţe de fum transcriu textul din inimă

în virtual

unde sunt alte braţe…

care nu ştiu ce fac…

***

până la urmă am renunţat la cafea. prea întunecată

am preferat limpezimea aurie a unui ceai de tei

în care îmi pot vedea buzele sărutând ceaiul cu gândul

la tine

tu  în locul ceaiului…

ce-ai face tu în locul ceaiului?

ceaiul tace. eu iau înghiţituri mici din ceaşca albastră

înghiţituri mici sărutări multe

sunt atât de norocoasă

ceaiul s-a risipit în mine iar

pântecul meu sughite

fericit…

poemul salvator XXV

am unele intenţii atunci când închid ochii poate

vreau să-mi scot ceva din minte de exemplu

formele care nu-mi zâmbesc astăzi

sau poate nu am nicio intenţie pur şi simplu

îmi fuge pământul de sub picioare

savurându-te cu gândul

mi-am înfipt dinţii în umărul acestei dimineţi precum

visul cel frumos s-a-nfipt în coşmarul zilei

în care citesc presa şi aflu că o domnişoară

şi-a scos rinichiul la vânzare ca să
poată urma

facultatea de medicină

stau tâmpă împletind gene arse de lacrimi

cum dracu să mai scriu azi o poezie gigea

când raţiunea poate ajunge atât de slută

când abandonarea de sine are cote atât de joase

domnişoară, există alte
soluţii

o facultate de psihologie
plătită cu preţul propriului rinichi

sugerează că nu vei fi un bun
psiholog

vei dai şi altora asemenea
sfaturi?

totuşi drama rămâne…

o voce dinlăntrul meu îmi atrage atenţia

mulţi nu te vor îndrăgi pentru
logica asta

lumea preferă barbaria în
locul stăpânirii de sine

ce-are a face! rămân la convingerea mea

pe alţii îi ajuţi doar dacă tu ai tăria sufletească a fierului

vizitez muzeul inimii: un pumn de scântei

încă e bine

nu m-am bazaltizat

În zilele noastre, pentru a fi la modă, sau „în
trend” cum se spune, cel mai adecvat situaţiei e să bagi pumnul în gură
adversarului de orice fel.

            Amu,
dacă pumnul este mai greu, aşa la vreo tonă, ori mai delicat, mai dulcegăros,
aşa ca o…savarină, nu putem decât să ne facem, ca alegători, demni de
analize, în funcţie de scop şi de situaţie şi de capacitate.

            Principalii
noştri actori politici nu consideră a fi suficientă retorica, argumentele
raţionale nu sunt dovezi de bărbăţie, iar diplomaţia pare a fi meschină şi
lipsită de glorie.

            Scatoalcele
dintre cei doi principali knockautişti cu pretenţii la mâna poporului – bănuiţi
care sunt – au însuşirea de a transforma scena politică în locul unde se
înfruntă indivizi care dau dovadă de o jenantă barbarie în locul respectului
reciproc. (Respect reciproc? Doamne, în ce lume am impresia că trăiesc?)

            Apoi
mai trebuie să sesizăm ceva: stând cu ochii aţintiţi la „ pugiliştii de palat”
şi la numărul de puncte acumulate când e câte unul dintre ie la podea, scăpăm
din vedere gesturile şi polemicile celorlalţi „candindaţi”. Care, în cele din
urmă, îi vor înlocui, în parte, pe cei „322”.

            Ce
programe au? Cu ce idei novatoare se vor prezenta la viitoarele lor locuri de
muncă: Parlamentul şi Senatul? În cele din urmă, cine sunt? Ce pot?

            Vom
ieşi la vot doar cu imaginea lui „Băse” şi a lui „Tări” în minte?

            Polarizarea
în jurul celor două personalităţi care concertează în această perioadă nu are
deloc o linie melodică. Concertul ne distrage atenţia de la notele firave ale
celorlalţi, iar când vom ieşi de la vot vom constata că suntem din nou în contratimp
cu agenda aleşilor.

(poemul
salvator XXIV)

doar e ultima zi din luna dragă inimii mele

iar îngerul mierlelor mi-a dat întâlnire în parc

- v-o dezvălui -

în miezul zilei printre frunzele care-au izbit
asfaltul

cu greutatea lor în aur

în oraş se leapădă încet hainele de vară târzie

însă tot răsare câte-un buric de fată cu

cercelul scânteind sfidător

doamne! câţi ochi îi cad în capcană!

căldura nu şi-a pus capăt zilelor

cel puţin pe la prânz îţi primeşti porţia şi

dintr-odată toată hărmălaia din jur capătă
înţeles

lumea nu ia în seamă criza financiară
internaţională

cu razele soarelui între dinţi viaţa se degustă
din plin

mă simt în largul meu

tocmai am zâmbit zecilor de zâmbete care trec pe
lângă mine

coapsele mele au prins să zboare

spre întâlnirea cu îngerul

căruia i s-a cam urcat poezia la cap

şi nu-i pot intra pe sub piele

fără un poem salvator lipit de suflet

îl găsesc pe înger uşor cherchelit

umblând desculţ şi cu chef de vorbă

ce să zic! de când au coborât în pivniţele
oamenilor

nici în îngeri nu mai poţi avea încredere

se omenesc, ei, îngerii

poemul
salvator XXIII

fiecare îşi citeşte ziarul favorit

cele mai recente evenimente le vârâm într-o oră
de lectură gazetărească

tu preferi hârtia degetele înnegrite de cerneală
tipografică

motiv pentru care trebuie să fiu mereu cu ochii
în oglindă

nu o dată am plecat cu vârful nasului purtându-ţi
semnătura

de marcator

semn oficial că aparţin cuiva

da, toamnă, bine ai venit!

nu te ruşina de tine! eşti minunată de sus până
jos

precum o femeie care nu a trecut prin etapa
robotizării

care nu se vinde pe bucăţi firmelor de asigurări

după ce a trecut în prima fază

prin furcile caudine ale centrelor de
înfrumuseţare

chiar dacă băncile care m-au creditat anunţă
majorări

eu sunt prinsă între două gânduri frumoase

în primul gând adun frunze care se dau pe
toboganul aerului

în următorul gând îţi aduc clipele în care m-am
gândit la tine

înfăşurate în frunzele pe care le-am păstrat o zi
întreagă în

tabachera de colecţie cumpărată prin licitaţie
online

nu te încăpăţâna să duci la bun sfârşit chiar
toate nopţile

sunt multe subiecte despre care am putea vorbi de
exemplu

despre spaţiile dintre ochii din tablourile unui
muzeu

sau despre ce-şi spun indivizii din tablori

sau putem vorbi despre terapii naturiste ori

despre kickboxing

din când în când ne putem striga unul din
orizontul celuilat

din când în când am putea lua lecţii de scrimă

am putea aranja cărţile din biblioteca virtuală

după conţinut sau după preferinţe sau după
semnificaţii

sau pur şi simplu am putea să ne asumăm libertatea

de a ne descotorosi de ideile despre nimic

ne privim şi ne desscriem unul altuia sinele

câteodată coşmarurile

câteodată stăm cu ochii în tavanul realităţii

şi hrănim lebede

„un privitor este omul” (georg trakl)

am ajuns la primul finiş după cum mă anunţă un
bărbat

cu sufletul ocupat

şi se pare că am ieşit basma curată după ce mi-am
părăsit umbra

care le sărea tuturor în ochi

e o toamnă cu bursele căzute zilnic

bine că din miezul lucrurilor ies sondaje
optimiste

despre producţia de vin

peste care alunecă priviri sclipitoare

şi buze obraznice

tocmai în momentul în care doamnele îşi scoteau
blănurile

din şifoniere

vulpile s-au strâns în pădure şi-au lepădat
bikinii

şi-au tăbărât pe urs pentru că le-a făcut vedete

vânate de toate industriile

- am văzut la ştiri – jur pe mormanul de frunze
uscate

că şi-au ras blana şi s-au declarat voluntare ale
grinpisului

nu sunt statornică dar am remuşcări

atunci când îmi pierd câte o seară ronţăind
chipsuri şi

am gustul neînţelesurilor pe care nu le poţi
privi în ochi

atât sunt de îngropate în ierburi modificate
genetic

astăzi sunt leneşă îmi cedez uşor coapsele

ne împărtăşim din gustoasele trupuri doar

cât să nu moară de foame usturimile din noi

apoi ne desprindem petală cu petală

în câte un vis înşirat precum cele trei ceasuri
bune

topite pe limbă

mă plimb fără rost

prin cele două văi ale unui tatami japonez

sunt desculţă tălpile îşi potolesc setea din
gheaţa

pe care ai avut grijă să o cumperi

pentru a-mi fugări ultimul raţionament

împotriva surpării în desfătările terapeutice

ale patului tău

mica
publicitate inocentă

            Aflăm
din abundenţa de ştiri cotidiene că Mister Green este un motan care străluceşte
noaptea. Ziua motanul arată ca toţi motanii, dar, noaptea, supus luminii ultraviolete,
Mister Green se albăstreşte, iar ochii şi urechile îi strălucesc.

            Cum
ne paşte Marea Recesiune, m-am gândit să sugerez cârmuirii şi legislativului, experte în logistică,  nu prea pe măsura inteligenţei dumnealor, achiziţionarea –
printr-o ordonanţă de urgenţă,  – a câtorva exemplare de motan fosforescent. Nu
de alta, da’ cum nu am ajuns să vedem „luminiţa de la capătul tunelului”,
motanul cu pricina se dovedeşte a fi un ajutor nepreţuit în a i-lumina minţile
tuturor băieţilor deştepţi care ne conduc de op’şe ani.

            După
cum ne avertizează „tătucul” nostru iubit – acum ieşit din cărţi, aşa că nu are
de ce să ne mintă –, ne-am găsit beleaua cu Recesiunea asta. Corb la corb îşi va
scoate ochii pentru a avea ce ciuguli. Bunicuţul cu boneţică roşie s-a
transformat în futurolog – odată cu profeţia iliesciană mi-am adus aminte de
dom’ Brucan – şi ne avertizează că vom suferi de foame.

            Oamenii
cei mai luminaţi ai planetei, în care ne încredem – nu-i musai să-i şi credem –
se ostenesc  (aşa să fie?) să găsească
soluţii pentru grozăvia ce va să vină.

            Marea
Operă Recesionistă nu a răsărit din neant. Poate că vom ajunge să-i simţim
ghimpii în stomac, însă nimic nu va transpira despre minţile diabolice – ale
băieţilor deştepţi mai mari – care au concurat la măreţul finish al disproporţiilor: milioane? miliarde?
de oameni îndreptându-se spre evul mediu economic.

            Oare
vom ajunge să stăm îndărătul termopanelor, cu burţile lipite de spate, îmbucând – mai ceva decât pe vremea  mizerabililor -
din toţi mistergrinii miorlăitori pe care-i vom aduna din tomberoanele
strălucind de sărăcie lucie?

            Prefer
să sper că am visat urât astă-noapte şi că totul nu e decât un scenariu
dintr-un film horror.

Dar dacă…?

poemul salvator XXI

banul! un cuvânt ciudat

dar care sună plăcut în buzunarul

fiecăruia! o insulă de hârtie fără de care

ne scufundăm în spaime!

în cotidianul nostru florile răului au crescut

discret din florile
mucegaiului

deh! de foame facem ulcer nu de poezie!

fără bani îţi înalţi inutil glasul

fără bani chiar şi-o scrumbie e impertinentă cu
tine!

***

doi popi români s-au iubit cu tot tacâmul

acum s-au denunţat. din scrisorile lor aflăm că
după

ţocăituri  şi mângâieri pe sub sutană urmau

plicuri pline cu bani!

bani! pentru maşini şeminee şi cluburi popeşti!

unde se pipăie pe îndelete destinul poate poate

mita umple cerul!

iată! astăzi am scris pe blogul meu (http://marinela-serban.weblog.ro)

despre bani! despre bani se vorbeşte de săptămâni
întregi

despre atacurile speculanţilor ofensivi

despre păsările-mercenar pe care le-au crescut şi

care au ajuns – cu răbdare de diavol -  în avanposturile îngereşti

iar acum se apropie de rugăciunile sfinţilor!

mâine ne vom ucide între noi? pentru banii care
cumpără pâinea?

în orice caz dacă voi muri moartea mea va fi
superioară

pare plicticos

dar eu vreau să-mi păstrez principiile intacte

şi-o lumină a ochilor care să înşire lumânări

una după alta pe drumul bun

care mai rămâne după cum am fost avertizaţi:

îngust…

poemul salvator XX

chiar dacă am pierdut vremea de pomană

umblând după rachete de tenis care ştiu să câştige

meciul cu tine nu e sfârşitul lumii

că în cel mai aşteptat moment al dimineţii

noul îngerul mi-a întors spatele

şi-a luat laptopul în braţe şi

s-a cărat un weekend întreg (…)

e tânăr e foarte frumos şi e mort după femei

foarte îndrăzneaţă

- îndrăznesc să spun -

e mintea dată mie astăzi

am trecut cuminţenia pe silent şi-

mi fac de cap din capul locului

deh! de ce n-aş avea şi eu drama mea erotică!

zău aşa! nu mă reţin

să te scot în afara legilor tradiţionale

să te fac emo să nu pierd nimic din timpurile

frecate mai tot timpul cu mentă din tuburi cosmetice

a trecut o noapte încep ziua

îmbătându-mă cu 20% ceai de muşeţel 70% lichior pentru

femei 10% tu

toată ziua bună ziua

de trei ore citesc în tăcere tăcere
(shusaku endo)

de trei ore îngerul îmi ia apărarea pentru că

învăţ să scriu poeme de dragoste

de trei ore bossul îngerilor îmi vrea sufletul pe tavă

ce noroc am (…) am înger doctorand

apărarea mea e pe aripi bune!

cred în îngerul meu pentru că i se rupe de băieţii deştepţi

este cel mai omenos înger pe care l-am cunoscut de când

tot merg prin cafenele unde se trece pe curat ce s-a lucrat

pe întuneric

în spatele uşilor interzise am
vrut să zic dar s-a zis

aşa că trec versul cu vederea

pentru că nu doresc neapărat să mă-nchei

la poveste